miercuri, 18 iulie 2012

Bunătate-Și asta o mare minciună

La fel ca și la Karma, mi se pare total absurd să crezi că dacă o să fi bun o să se rezolve problemele ca din cer,sau lumea o să se poarte mai frumos cu tine ori o să fie recunoscătoare, mai mult suferi.
Un bun exemplu este că în clasa a IV-a la mine, am dat o groază de carioci la toată lumea care cerea (eu fiind zgârcită și vrând să mă schimb). Și cu ce m-am ales? Carioci consumate și ”mulțumescuri” spuse doar așa, ca să fie spuse.
Sau altul este să fi ”nice” cu toată lumea, frate, nu poți fi nice cu toată lumea, până și cu alea care te bârfesc, până și cu ăia care ți-au stricat viața, până și cu proștii clasei care-ți vine mereu să-i iei peste picior. Nu...trebuie să faci o diferență, nu poți trata la fel un prieten și un dușman, nu poți sta ca zebzecul 500 de ani după fundul cuiva doar ca să nu te iei la ceartă cu el și să fii nevoit să nu mai fii așa de drăguț, nu trebuie să înduri toate vorbele urâte ale tuturor pipițelor fără să reacționezi. Bunătatea te distruge la  și te degradează sufletește, dar te și obosește fiizic și psihic.
Trebuie găsit un echilibru, nici chiar să te porți urât cu toată lumea, dar nici să fii Maica Tereza, pentru că ambele lucruri distrug pe cine? (Ghici ciupercă ce-i)

Aaa da și pentru credincioșii care cred c-or s-ajungă-n Rai și că oamenii răi or ”să și-o ia de la Dumnezeu”, treaba voastră, o să aveți o viață pe planeta asta de tot rahatul.

1 comentarii:

Pa1n spunea...

Bun,uneori sa fii bun necesita unele sacrificii,dar mai bine,in unele cazuri in care se merita,fii cum se merita,si in altele,cand iesi cu preteni la o berica la ceva,vorbim cum vrem si ne comportam cum vrem..

Trimiteți un comentariu